Datini și obiceiuri din Orașul Babadag
Baterea alviței
Un obicei care se practică la Lăsatul Secului de Paști, o practică magică ce are ca scop aflarea norocului și a ursitei. În ce consta acest obicei: un grup de copii/adolescent, se strâng în cerc și încearcă să prindă cu gura, fără să se ajute de mâini, o alviță legată cu sfoară de un cui bătut în grindă. Toți cei care reușeau să muște din alviță, își puneau o dorință, și aveau credință că vor fi însoțiți de noroc, iar tinerii că se vor căsători.
Paparuda
Un obicei foarte îndrăgit, în special de copii și tineri, care se practică în a treia zi de Paști, în multe locuri din sudul României. Practicarea acestuia are rolul de a invoca ploaia prin ritualul stropitului cu apă a tuturor participanților în alai. În tradiție, se credea că era suficient să imiți ploaia pentru producerea ei. Obiceiul constă în grupuri de femei, tinere sau bătrâne, gătite cu flori sau ramuri verzi, care intră în gospodării și cântă și dansează, iar apoi gazdele le udă cu apă rece. Există credință că măștile verzi (florile, frunzele) vor influența bogăția culturilor.
Caloianul
Un obicei practicat tot după Paște și care face trimitere la ritualul zeului care moare și învie. Caloianul era o păpușă realizată din lut și care era îngropată și lăsată în câmp, iar după 9-40 zile era dezgropată și rupta în bucăți, iar bucățile aruncate pe câmp. Se credea că, păpușa îngropată în pământ, Caloianul, putea influența, la fel ca zeul antic, bogăția culturilor și regenerarea vegetației. Caloianul, la fel ca și Paparuda, sunt ritualuri practicate pentru fertilitatea pământului.
Focurile de macinici
Ritual practicat în ziua de 9 Martie, dimineața zilei de Macinici, și care înseamnă incinerarea simbolică a spiritului iernii și renașterea spiritului verii. Copiii scormoneau cu bețele prin foc, iar mamele împrăștiau cenușă în jurul casei și ogradei. Focurile de Macinici aveau mai multe funcții: de purificare (curățirea de forțele malefice în ultima zi a anului vechi și prima zi a noului an), preventivă (întâmpinarea neplăcerilor provocate de șerpi și insecte pe timp de vară), fertilizarea grădinilor, viilor și livezilor prin împrăștierea cenușii. Întrucât erau aprinse cu prilejul echinocțiului de primăvară (pe stil vechi), se crede că Focurile de Macinici aveau principala menire de a ajuta Soarele să se ridice tot mai sus pe cer, pentru a depăși echilibrul perfect dintre lumină și întuneric.
Oleleul
Practicat în timpul sărbătorilor de iarnă, Oleleul este căpetenia unei cete formată din băieți și bărbați tineri care pleacă la colindat străbătând ulițele. Oleleul este costumat cu o mască roșie cu gura mare și dinți mari fioroși, cu coarne care sunt legate între ele cu ardei roșii iuți, iar pe deasupra poartă o șubă voluminoasă din blană de oaie. Costumația în sine este înspăimântătoare întrucât are rolul de a speria. Copiii ies la porți să îl vadă și se iau după el, iar uneori, oleleul se întoarce și se face spre ei, iar copiii țipă și fug încântați. Oleleul și ceata lui de colindători merg doar la casele celor înstăriți și gospodari, unde sunt primiți cu veselie și mândrie de gazde, primesc bani și sunt așezați la masă. Cel care a avut rolul de oleleu, nu intră în biserică și nu se spovedește tot anul acela.
Semănatul
Tot un obicei de iarnă, „semănatul”, se practică în ajun, noaptea sau dimineața de Anul Nou. Obiceiul este practicat de copii, tineri și bărbați, „semănători”, fiecare având în buzunar o mână de orez, grâu sau porumb pentru semănat. Se cântă niște versuri populare despre semănat, și există credință că în funcție de primul intrat pe ușă, fată sau băiat, acelui gospodar urmează să i se nască un fiu sau o fiică, dar și că vă avea în ograda pui de animale femele sau masculi. Gospodăriile unde locuiesc fete de măritat, accepta doar „semănători” chipeși și sănătoși. Semănătorii aruncă semințele în casă, în ogradă și peste oameni, iar apoi nu se mai mătură casa.
Cucii
Reprezintă un ritual de purificare și fertilizare a spațiului și timpului, practicat numai în sud-estul țării în prima zi după Lăsatul Secului, prin practica magică a Bătutului, de către feciorii și bărbații tineri și în putere, mascați și deghizați în ciudate reprezentări zoomorfe. În prima dimineață după Lăsatul Secului, „cucii” alergau pe ulițe după copii, femei și bărbați pe care îi atingeau sau chiar trânteau la pământ uneori. Seara se strângeau și colindau din casă în casă pentru a încinge câte o horă. Se credea că prin intermediul măștii și zgomotul clopotului, „cucul” alunga spiritele rele și boala.
Dumineca Mare
Zi de sărbătoare și odihnă în rândul creștinilor, în această zi, în Dobrogea, exista și obiceiul că flăcăii din mai multe sate să se adune laolaltă și să se lupte. Acești luptători de numesc pehlivani, iar lupta purtată de ei, pehlivanie. Pehlivanii sunt goi până la brâu, iar ca arme de luptă nu au decât brațele. În unele sate din Dobrogea, se practica unsul corpului cu untdelemn.
Târgurile meșterilor populari, pe lângă desfacerea de produse de arta tradițională, sunt și prilej pentru organizarea de manifestări folclorice, spre încântarea și deliciul locuitorilor, dar și al turiștilor care se nimeresc în zonă. Cele mai vechi festivități populare organizate în Dobrogea, sunt: Sărbătoarea Teilor în Luncavița, Ziua Internațională a Dunării la Tulcea, Delta Fest la Sulină și Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle la Tulcea.
