Obiective turistice

Obiectivul muzeal “Gospodăria țărănească conservată în situ” din satul Enisala reprezintă sinteza arhitecturii tradiționale din nordul Dobrogei la începutul sec. al XX-lea, fiind primul muzeu etnografic din județul Tulcea.

Restaurată în anul 1971, gospodăria este un punct de atracție pentru turiștii care vizitează aceste locuri.

Cum poți ajunge la Gospodăria Țărănească
Pentru a ajunge la Enisala cel mai simplu reper e să ajungi întâi la Babadag, fie pe Drumul European 87 care vine din Vestul țării, fie pe Drumul Național 222 care leagă Constanța de Tulcea. Din Babadag mai mergi cam 2 kilometri până acolo, pe drumul ce leagă Babadagul de Lacul Razelm.

Aceasta este amplasată în centrul satului, pe partea dreaptă a șoselei ce leagă orașul Babadag de localitățile din zona lacului Razim.

Ce poți vedea dacă vizitezi Gospodăria Țărănească din Situ
Planimetria casei este cea tradițională: cu tindă centrală și două camere, bucătărie de iarnă și magazie, având la fațadă și pe latura dinspre stradă, prispa cu balustrada și stâlpi. Pe latura din spate, spre nord, pe aproape toată lungimea casei, se află chilerul (spațial de depozitare).

Ornamentele de la pazie și fronton, cu motive florale, geometrice și zoomorfe (cai afrontați) realizate în tehnica traforului, sunt cele frecvent întâlnite în arhitectura tradițională din această zonă.

Anelexe au fost reconstruite și aveau, în viață satului, o funcționalitate adecvată la practicarea ocupațiilor și meșteșugurilor. Ele erau adăpost pentru animale, loc de depozitare a cerealelor sau a nutrețului pentru vite, a atelajelor și uneltelor. Aceste anexe au devenit acum spații de reprezentare a colecțiilor.

Un interes deosebit prezintă colecția de aramă, cu piese de diferite forme și mărimi determinate de funcționalitatea lor variată.

Poate puțini știu că în București, pe malul lacului Herăstrău, la muzeul în aer liber numit Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” există o moară de vânt din localitatea Enisala ce aparține primei jumătăți a secolului XX. Este descrisă așa : “reprezintă o instalaţie de mici dimensiuni, cu patru aripi, o singură pereche de pietre şi scheletul din lemn îmbrăcat în stuf. Transmisia se face prin axul orizontal şi axul vertical, de la roata cu măsele la pietre”.

Alte obiective din această zonă
Partea aceasta din Dobrogea are multe lucruri de oferit – de la priveliștile care-ți taie respirația de pe lacul Razelm (Razim) și lacurile din jur, mănăstirile Corbu și Visterna sau Dealul Koyun Baba până la cetatea Enisala, aflată în apropierea muzeului.

Această piatră s-a înălțat pe 20 septembrie 1984 la hotarul de început al acestei așezări dăruită sculpturii de către Orașul Babadag.

Sculptori: Antoaneta Andrei, Maria Branea, Bela Crișan, Alina Enache, Laurențiu Mihail, Tiberiu Mostreanu, radu Andrei, Manuela Siclodi, Narcis, Teodoreanu. Director: Nani Valeriu, Personal ajutător: popescu Dumitru, Mihai Tudor și Nicolae Andrei

La 19km de orașul Babadag se află rezervația naturală Poiana Kiorum, rezervație botanică având ca specie protejată Sophora Jambeti – element pontic endemic.

În Poenița Kiorum Tarla sunt specii precum firuta (Poa angutifolia) dar și o plantă ce crește doar aici numită Sophora Prodanii. Descoperită între anii 1875 – 1959 de către botanistul Iuliu Prodan acesta a botezat-o Goebelia alopecuroides. Ceva mai târziu botanistul american Anderson, vizitând Babadagul a identificat planta și a numit-o Sophora Prodanii în cinstea celui ce a descoperit-o primul. Peste ani a fost descoperită și în Caucaz (URSS).

Renumitor profesor Borza susține că planta a fost adusă din Asia de către turci fiind folosită că otravă pentru săgeți (semințele plantei sunt otrăvitoare).

În această frumoasă rezervație mai cresc și alte specii de precum gorunul, teiul alb, carpenul, frasinul. Pe valea Seremet se întâlnește ghiocelul de Babadag ale cărui flori sunt slab mirositoare.

Bujorul, una dintre cele mai decorative plante ale Babadagului ce crește la marginea pădurii se mai numește și bujor românesc fiind descoperit de către botanistul Dimitria Brânză între anii 1846 – 1895.

Totalitatea speciilor de plante ierboase și lemonase ce cresc în această rezervație ajunge la 700.

Ce poate fi mai frumos și mai plăcut decât să călătorești și să descoperi minunățiile naturii, mai ales când găsești peisaje superbe care te lasă fară cuvinte? Unul dintre ele, puțin cunoscută în afara regiunii sale, Dobrogea, este și Rezervația Pădurea Bujorului de pe versantul sudic al Dealulul Bujorului din Podișul Babadag.

Merită să mergi acolo deoarece este atât de frumos încât nici nu știi unde să-ți muți privirea, mai ales în perioada în care înflorește bujorul de pădure, de aici fiind și numele de Pădurea Bujorului.

Zona din jur este specifică Dobrogei – dealuri puțin înalte și acoperite de vegetație la fel de puțin înaltă (de obicei), întrerupte de porțiuni cu păduri și “ochiuri” de poieni pline de flori și ierburi înalte. Mulți au comparat relieful cu savanele africane și, uneori, în arșiță verii, chiar așa pare.

Hrana pentru suflet și încântare pentru ochi
Natura este frumoasă, generoasă, relaxantă și-ți face cadouri incredibile. În plimbarea prin Pădurea Bujorilor, dacă ai norocul să fie o zi senină, poți să te delectezi, să-ți îmbogățești sufletul și să-ți bucuri ochii cu frumusețea și sălbăticia locului mai ales când totul este împânzit de flori de bujor și de mirosul lor ademenitor. E o adevărată frumusețe sălbatică, o evadare din cotidian.

Florile de bujor de aici se găsesc în zonele de poieni semi-umbrite de stejari seculari. Sunt atât de mulți bujori încât ai impresia că ai ajuns pe un imens covor roșu, frumos mirositor și elegant. Ai uneori impresia că toți s-au ocupat să cultive o gradina minunată, imensă, cu bujori.

Care e luna cea mai potrivită pentru a vedea tot acest spectacol? Mai, însă poți găsi bujori la fel de frumoși și în iunie, pe căldură.

Despre rezervația Pădurea Bujorului
O rezervație naturală e un loc în natură unde omul nu poate interveni dar protejează spațiul și unde totul, de la floră și faună, crește și se dezvoltă nestingherit.

Rezervația Pădurea Bujorului este o zona cu poieni încărcate cu toată paleta coloristică a unui pictor, cu pajiști cu iarbă mătăsoasă și pădure cu arbori seculari de stejar, o multitudine de arbuști și e un important obiectiv turistic ce merită vizitat, cel mai mult când înfloresc poienile de bujori.

Suprafața ei este de aproape 51 de ha și a fost declarată rezervație naturală botanică pentru pădurea de tip submediteraneean care adăpostește o mulțime de specii de păsări și animale pe cale de dispariție, dar în special datorită soiului de bujor sălbatic care crește în libertate.

Bujorii din Podișul Babadagului sunt considerați vulnerabili, fiind foarte rari, de aceea au fost înscriși în Lista Roșie a Plantelor Superioare din România, fiind ocrotiți de lege. Un motiv în plus să îi vezi.

Poate nu știai
De-a lungul timpului, floarea de bujor a generat multe legende și “rădăcinile” ei vin tocmai din poveștile cu zei. Numele bujorului sălbatic( bujorul de pădure) este Paeonia peregrina și se spune în mitologie că doctorul Paeon i-ar fi supărat pe zei și aceștia l-au pedepsit cu moartea. Neavand alternativă, s-a transformat în bujor, considerată plantă vindecătoare. În timpul Războiului Troian, cu rădăcină de bujor i-a vindecat pe zeii Pluto și Marte și astfel și-a recăpătat simpatia zeilor. Lăsând legenda la o parte, floarea de bujor cu proprietățile ei curative apare într-un manuscris al lui Plinius, pe vremea Imperiului Roman, are descrieri ample despre vindecarea multor boli.

Lăsând legenda la o parte, ocazia de a vedea “pe viu” frumusețea bujorilor nu trebuie ratată, iar experiența de la Pădurea Bujorului te va “încărca” sigur de energie pozitivă.

Vârful Secarul este una dintre puținele zone granitice ale podișului calcaros al Babadagului iar din punct de vedere geomorfologic are și cea mai mare altitudine din posid de 401m. Este un martor al eroziunii predominând versanții cu înclinări și expoziții diverse.

Vârful Secarul are rețea hidrografică slab dezvoltată structura granitică favorizând existența unor cursuri de apă temporare sau permanente.

Unul dintre cei mai importanți afluenți ai râului Slava se afla la nord de rezervație. Zona are un climat continental cu valori termice moderate iarna și primăvara, moderat calde vara și toamna. Precipitațiile înregistrate anual au valori de 417,9mm. Specific Vârfului Secarul este caracterul de insulă. Vegetația este mai acidofilă față de restul podișului Babadag, unde predomină speciile calcofile.

Poienile din zona strict protejată sunt bogate specii ierboase de stepă pontică, vegetație saxicolă sau arbori termofili, izolat sau în pâlcuri.

Podișul are și o zonă tampon unde predomină vegetația forestieră specifică Dobrogei. Un punct forte al rezervației îl constitue identificarea unui număr 9 taxoni, figurând în lista roșie a plantelor superioare din România. Specia merinana (Moehringia jankae) este vulnerabilă și subendemica, restul fiind rare. Specificul acestori taxoni este pontic. Iată câteva exemplare de taxoni: coada șoricelului, samaldar, usturoiul sălbatic, măceș, bujor, militia.

Atât în Dobrogea, cât și la nivel național, rezervația cuprinde una dintre cele mai mari concentrații de specii amenințate cu dispariția cum sunt numeroare specii de orhidee.

Odată cu înființarea rezervației s-a urmărit și conservarea anumitor asociații forestiere unice în zona Dobrogei reprezentate în special de arbori de ce au peste 100 de ani.

Vegetația ierboasă este reprezentată de pajiștile de cimbrișor, pajiștile de negara, sadina, păiuș stepic, precum și pajiștile de pir crestat. Vegetația lemnoasă este caracterizată de specii precum șleaul dobrogean de culme și șleaul cu stejar brumăriu.

Locurile istorice au farmecul lor deosebit, asta ți-o pot spune și cei care au fost sceptici la început și apoi rămân uimiți de modul în care acestea te transportă în timp. Unul dintre cele mai frumoase și bine conservate locuri de acest gen este cetatea dobrogeană Enisala. Veche așezare din antichitate, aceasta a devenit cetate bizantină, fiind apoi preluată de genovezi și trecând, de-a lungul timpului, în mâinile diverselor puteri care s-au perindat în zonă.

De-a lungul timpului s-a numit Heracleea, Heraclia, Eracri-Kiipei, Yeni-Sale (denumirea turcească) și acum i-a rămas numele Enisala, adaptarea acestei denumiri în limba română.

Ce e cu adevărat interesant la ea? Senzațiile de autenticitate, măreție, un pic de mister și mai ales frumusețe impunătoare din vremuri de demult.

Unde se află cetatea Enisala
Cetatea Enisala o găsim la 2 km de localitatea Enisala din județul Tulcea, lângă Babadag, pe un deal calcaros ce s-a format tocmai în jurasic, deasupra lacurilor Razim și Babadag și a uscatului dimprejur.

Indiferent din ce direcție vii este foarte simplu să găsești cetatea Enisala. De exemplu dacă ai ajuns în orașul Tulcea, mergi spre Babadag și sunt indicatoare peste tot. La fel, dinspre Mamaia o iei spre nord să ajungi în Babadag urmând indicatoarele de pe șosea. Din București ține traseul Medgidia, Mihai Kogălniceanu, Lumina, Babadag. Acestea sunt indicații sumare deoarece poți “consulta” GPS-ul de pe telefon sau computer. În sprijinirea dezvoltării turismului și pentru confortul turiștilor, s-a reabilitat DJ 222 ce duce de la Tulcea- Sarichioi- Enisala.

O construcție de excepție

Este ingenios realizată și constructorul a urmărit curbele dealului masiv de calcar. Astfel a creat un plan neregulat care-i dă o notă de originalitate dar și de rezistență pentru că încă se păstrează zidurile și bastioanele, în unele locuri chiar au înălțime de 4-10 m. Zidurile de incinta și turnurile au fost făcute din piatră de calcar de pe dealul respectiv, tăiată special pentru construcția zidurilor dar cioplită rudimentar și de diferite mărimi.

Modul în care domină dealurile, felul în care îți apare când o privești de jos sau când urci spre ea pe drumul șerpuitor până acolo sunt de neprețuit. Nimic nu se compară însă cu senzația pe care o ai în interior, mai ales atunci când intri în turnurile cetății, vezi locurile din jur și poate, pentru o clipă, simți ce au simțit și oamenii care au apărat-o, cu multe sute de ani în urmă.

Nu mai vorbim de cum arată peisajul din jur, cu un farmec tipic dobrogean, cu dealuri mici, întinderi de iarbă și apă. Un sfat: este bine să parcurgi pe jos tot drumul de la baza cetății până în vârf pentru a te bucura pe îndelete de nemărginirea locurilor, de peisajul simplu dar atât de frumos și neobișnuit pentru cei care n-au mai vizitat Dobrogea.

Un strop de istorie

Cetatea a fost construită în scop militar, și chiar a slujit acestui scop pentru că de acolo se puteau supraveghea drumurile de pe apă și de pe uscat, mai ales Gurile Dunării (Cernet și Dunavăț) iar cei interesați de asta erau bogații negustorii genovezi ce dețineau monopolul navigației în Marea Neagră.

Ca orice cetate veche are o istorie bogată, plină de lupte dar și de uitare. Istoria a consemnat că între anii 1397 și 1417, pe vremea lui Mircea cel Bătrân, cetatea făcea parte din sistemul defensiv al Țării Românesti și era considerată un punct strategic militar de mare importanță însă când stăpânirea turcească s-a extins de la nordul Gurilor Dunării până la Cetatea Albă și Chilia (asta se întâmplă în anul 1484), cetatea a fost abandonată.

Pentru că a fost construită doar în scop militar, în timp de pace nu i s-a mai acordat atenția pe care o merita sau nu mai existau bani pentru întreținerea ei. Și a căzut în uitare. La abandonarea cetății un rol foarte important l-a avut și formarea cordoanelor de nisip ce au separat limanul Razelm (Razim) de Marea Neagră.

Călătorie pentru ochi și suflet

Poți să vizitezi cetatea Enisala în fiecare anotimp și să te bucuri de tot ce te înconjoară: dealul calcaros și golaș pe care sunt ruinele cetății, lumina care se oglindește în lacurile Razim și Babadag și Gurile Dunării în depărtare.

Și locurile din jur “merită”. De la Enisala poți ajunge imediat să te bucuri de un borș de pește sau vreun crap la proțap la Jurilovca, să te plimbi cu barca în complexul Razelm-Sinoe, să vezi rezervațiile naturale din zonă, să te reculegi la mănăstirea Visterna sau chiar să ajungi repede la Marea Neagră, ca să dăm doar câteva exemple.

Așadar, că iți place istoria sau pur și simplu frumusețea impresionantă te mișcă, cetatea Enisala este un obiectiv pe care trebuie să-l bifezi pe lista ta de “locuri de văzut într-o viață”.

În multe locuri din România există locuri pline de legende locale care de care mai fascinante, ale căror origini se pierd în negura timpului. Chiar dacă nu se știe cât e mit și cât e adevăr în acestea, ele rămân niște povești care îi leagă puternic pe oameni de locurile în care trăiesc.

Una din aceste legende este cea țesută în jurul Dealului Koyun Baba de lângă Babadag unde se află mormântul pastorului Koyun Baba (Tatăl oilor, în traducere din limba turcă).
Dealul Koyun Baba este chiar în apropierea orașului Babadag. Acolo se ajunge pe drumul european 87, care leagă Constanța de Tulcea, dar și pe drumul național 222, care leagă Macinul de Jurilovca.

Dealul este destul de mare și abrupt ca să arate ca un munte, este împădurit și o parte din el este declarat rezervație naturală deoarece adăpostește o plantă rară numită sophora prodanii jaubertii, sau sofora lui Prodan, ori mărgelușă, cum îi zic localnicii.

Locul din vârful dealului unde se află mormântul pastorului este o mică poiană înconjurată de copaci seculari și tufișuri dese formate din diferiți arbuști specifici zonei.

Legenda spune că dacă vrei să ți se îndeplinească dorința trebuie să urci de 3 ori dealul dar urcarea este anevoioasă pentru că panta este abruptă și sunt puțini aceia care se reîntorc, poate doar cei mai motivați.

Geamia Ali-Gazi Pașa sau Moscheea Babadag este un monument istoric și de arhitectură religioasă situat în centrul orașului Babadag, datând din secolul al XVII-lea. Geamia, ridicată în anul 1609 sau 1610, a fost construită din piatră fățuită, pe un plan dreptunghiular, a fost prevăzută cu un monumental pridvor pe arcade și un minaret înalt de peste 20 de metri.

Clădirea, situată pe str. Geamiei nr. 2, este înscrisă în Lista monumentelor istorice din județul Tulcea cu Codul LMI TL-II-m-A-06000.

Până să intre în componența principatelor române (după războiul de independență din 1877-1878), Dobrogea a fost parte componentă a Imperiului Otoman timp de aproape 500 de ani. Pentru a putea urmări și coordona mai bine trupele militare în confruntările cu Imperiul Rus, reședința pașei dobrogene (generalul armatei) a fost mutată la Babadag (de la Silistra). Așa se face că la Babadag, Gazî Ali Pașa a ordonat ridicarea unei frumoase moschei, Geamia Gazî Ali Pașa.

Geamia a fost construită prin anii 1610. Însă nu se știe dacă este vorba de anul în care a început construirea ei sau anul în care a fost finalizată. Așa cum îi spune și numele, a fost ridicată de generalul Ali Gaza-Pașa. Geamia a trecut printr-un incendiu în timpul Războiului ruso-turc. Geamia a funcționat ca muzeu până în anul 1989. În perioada 1990-1999 a fost restaurată de o fundație din Turcia, cea ce i-a redat strălucirea de altădată. În interior se află unele dintre cele mai frumoase decorațiuni sculptate în lemn din zona europeană și covoare persane vechi de sute de ani aduse din Turcia.