Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Muzeul de artă orientală

Muzeul de artă orientală din Babadag este dedicat culturii turcilor și tătarilor musulmani care au trăit (și ai căror urmași trăiesc încă) în Dobrogea.

Nu este un muzeu mare, dar care spune multe despre cei care, odinioară, stăpâneau aceste pământuri. Vizitându-l, iți dai seama că pe teritoriul României au existat adevărate micro-cosmosuri, culturi total diferite de a noastră, cu porturi și religii pe care abia acum începem să le înțelegem.

Acești oameni au trăit alaturi de români, dar totuși separat, timp de sute de ani. Cunoașterea culturii turcilor și tătarilor din România ne ajută să vedem mai clar lumea din jur, mai ales în acești ani în care atâția musulmani vin în Europa.

Cum se ajunge la Muzeul de artă orientală
La Babadag este ușor de ajuns, în condițiile în care pe aici trece drumul european E 87, care leagă cele mai mari orașe din Dobrogea – Tulcea și Constanța, dar și drumul național 222, care leagă Macinul de Jurilovca.

Poți ajunge aici cu mașina, autobuzul și cei mai mulți oameni așa ajung aici. De asemenea, și cu trenul se poate ajunge relativ ușor de oriunde din sud-estul României.

Dacă vii dinspre Delta, o călătorie scurtă cu barca pe complexul Razelm-Sinoe te poate duce și la Babadag.

Acolo poți găsi Muzeul de artă orientală, pe strada Mihai Viteazul nr. 6, la doar o stradă de poșta orașului. Casa care o găzduiește e monument istoric și e cunoscută sub numele de Casa Panaghia și a fost construită în prima parte a secolului XIX, servind drept școală pentru copiii turcilor și tătarilor din zonă, înainte că România să încorporeze Dobrogea în 1878, după Războiul de Independența.

Ce poți vedea la muzeul de artă orientală
De îndată ce intri în muzeu, ai impresia că ai intrat în altă țară, atât este totul de diferit față de ceea ce poți găsi într-un muzeu dedicat istoriei românești.

Totul, de la culori până la modul în care este aranjată mobila (fără scaunele și mesele relativ înalte ale românilor) sau motivele culturale regăsite pretutindeni, pare să strige: Orient.

Mai detaliat, ai aici în special obiecte turco-tătare de îmbrăcat, bucătărie și viață de zi cu zi, dar sunt și obiecte de inspirație balcanică ce demonstrează împletirea de culturi. Totuși, în cele mai multe cazuri țesăturile și podoabele sunt în cel mai pur stil oriental – cu roșu, verde, broderii și cu motive tipice Orientului, precum garoafa sau rodia, simboluri ale prosperității.

Ce se mai poate vizita în Babadag
Muzeul de artă orientală din Babadag este doar unul dintre obiectivele pe care le poți vizita în această zonă altfel destul de puțin “celebra” din acest punct de vedere, din păcate. În apropiere se găsește lacul Razelm – una din cele mai frumoase întinderi de apă din România, o pădure de bujori, mănăstirile Visterna și Corbu, dealul Koyun Baba și, ceva mai departe, Marea Neagră, ca să enumerăm doar unele din lucrurile pe care le poți vedea.

 

Ultima actualizare: 14:10 | 4.09.2024

Sari la conținut